La acest nivel, copiii cu vârsta cuprinsă între 8 și 9 ani se familiarizează cu acțiunile repetate și ramificația programelor, precum și ce sunt evenimentele, în timp ce crează jocuri interesante în diferite medii de programare.
Studenții primesc un certificat după fiecare nivel încheiat.
500 puncte
Fiecare modul incheiat ii va aduce 100 de puncte studentului iar un Nivel complet încheiat - 500 de puncte.
Unele dintre instrumentele și mediile de programare folosite pentru proiecte în acel Nivel.
În acest modul copiii vor învăța cum calculatoarele pot executa numai comenzi clare și precise, aranjate corect, pentru a ajunge la un rezultat final dorit.
În acest modul copiii se întâlnesc pentru prima dată cu termenul de construcție condițională. Prin includerea unui operator condiționa în programul lor, aceștia vor învăța cum să declanșeze o altă parte a codului, în funcție de o condiție prestabilită.
În acest modul, copiii vor afla despre cicluri sau bucle - construcții de programe care ajută implementări multiple ale unui fragment din cod. Acestea permit să se repete o anumită comandă sau o serie de comenzi de mai multe ori sau până când o condiție predeterminată este îndeplinită.
În acest modul, copiilor le este introdus conceptul de eveniment în programare. Folosirea evenimentelor în algoritmi ne permite să realizăm diferite acțiuni, cum ar fi controlul caracterelor animate sau al roboților și vom învăța cum roboții pot comunica între ei.