
Retrospectiva MindHub România: 2024, un an dedicat educației digitale timpurii
Anul 2024 a fost anul în care visul nostru de a ajunge la cât mai mulți copii prin atelierele, cursurile și lecțiile demo a prins aripi. Ne-am bucurat de un an plin de realizări remarcabile, proiecte cu impact semnificativ și amintiri de neuitat alături de comunitatea noastră extraordinară.
A fost un an al transformării, în care am reușit să ne aliniem viziunea cu acțiunile noastre și să aducem educația digitală mai aproape de copiii din întreaga țară. Cu bucurie, MindHub România a deschis 10 noi centre, atingând astfel 16 centre active la nivel național!
Aceste realizări nu ar fi fost posibile fără dedicarea mentorilor, implicarea voluntarilor și sprijinul necontenit al tuturor celor care împărtășesc misiunea MindHub. Un moment definitoriu al anului trecut a fost desemnarea Corinei Zamșa, Director General al MindHub București Unirii, drept Business Ambassador pentru MindHub România. Prin inițiativele sale strategice, Corina a consolidat parteneriate valoroase, contribuind la extinderea rețelei MindHub și la creșterea vizibilității noastre pe piața locală.
Cu fiecare pas înainte, MindHub devine un nume sinonim cu educația digitală de calitate, iar anul 2024 este doar începutul unei noi etape pline de planuri și oportunități.
Contribuția noastră în dezvoltarea educației digitale timpurii a fost apreciată prin premiile obținute, prin bucuria copiilor care ne-au descoperit și prin realizările lor extraordinare. Fiecare zâmbet, fiecare moment de curiozitate și succes al micilor noștri cursanți reprezintă cea mai mare recompensă pentru munca noastră.
Te invităm să parcurgi, alături de noi, retrospectiva unui an deosebit – un an plin de provocări, realizări și momente memorabile!
Ianuarie
Anul a debutat cu participarea la Gala Părinților – Educație pentru Viitor, unde am celebrat împreună rolul unei educații de calitate în viitorul copiilor și unde am fost premiați pentru contribuție în educația digitală.
Echipele MindHub București Unirii și București Bragadiru au continuat misiunile Wonder Workshop WLRC, concurs international în cadrul căruia copiii și-au demonstrat abilitățile de programare și creativitate. Odată cu participarea la WLRC, Georgiana Tălpălaru – mentor al Academiei MindHub București Unirii a fost inclusă în echipa de arbitri pentru competițiile internaționale de coding, – #IKCC și #NKCC!
Februarie
A fost luna în care am sărbătorit finalul de nivel cu diplome primite cu bucurie de copii și mândrie de părinți. Adelina Năstase – fost Manager Dezvoltare MindHub România a oferit perspective valoroase despre educația digitală în interviul publicat pe blogul prestigioase publicații Forbes România.
Tot în februarie am participat la evenimente precum BIZZ.CLUB Business Awards și Antrepremame, evenimente la care ne-am conectat unde ne-am conectat cu alți oameni implicați în dezvoltarea și educația copiilor din România. Nu am uitat nici de Valentine’s Day, pe care l-am sărbătorit prin ateliere tematice de felicitări digitale.
Academia MindHub Arad a fost prezentă la Colegiul Național Vasile Goldiș în cadrul proiectului “Școala Altfel”, acolo unde au stat de vorbă cu cei mici și le-au făcut cunoștință cu vedetele cursurilor noastre: roboțeii!
Martie
Primăvara a debutat cu o veste extraordinară: am ajuns în finala Concursului Internațional WLRC, iar prietenii de la "Neatza cu Răzvan și Dani" ne-au susținut cu entuziasm, promovând acțiunile noastre!
Invitată la evenimente precum Forbes Woman Summit 2024, Digitalizarea antreprenoriatului – The Future is Now, Mărțișorul Comunității, Corina Zamșa a adus echipei o serie de insight-uri valoroase despre viitorul educației și al tehnologiei.
Aprilie
Deschiderea zonei Tech Area la Opera Comică pentru Copii, un spațiu unde tehnologia se întâlnește cu joaca a fost un nou pas important făcut de Corina Zamșa pentru misiunea MindHub. Promovarea concursului Wonder League Robotics Competition pe diverse canale media a subliniat importanța educației digitale, iar activitățile echipei MindHub Unirii din cadrul Săptămânii Verzi au adus programarea în școlile din București.
Evenimentul “Nu există nu se poate” cu Andreea Marin ne-a adus în aceeași sală cu oameni remarcabili, “energia, forța și ideile împărtășite au fost o reală sursă de inspirație.”, Corina Zamșa.
Mai
La final de primăvară, echipa MindHub Unirii a fost prezentă la evenimente precum Supereroi pentru Viață, Maratonul Educației Alternative, Bookfest sau Festivalul Opera Copiilor, unde au organizat activități de programare care au adus multe zâmbete și curiozitate din partea celor mici. Târgul Educațional Mommy HAI ne-a permis să demonstrăm beneficiile educației digitale părinților interesați să investească în viitorul celor mici. În cealaltă parte a țării, echipa Academiei MindHub Oradea a fost prezentă la Robotics Championship unde au sărbătorit spiritul inovației și i-au susținut pe roboței.
Iunie
Iunie ne-a adus o recunoaștere importantă pentru misiunea noastră: Premiul pentru Excelență în Educația Copiilor din Generația Alpha la Gala Club Antreprenor! Am sărbătorit, de asemenea și premierele cursanților pentru finalul de semestru. Participarea la evenimentele Picnic în Familie la Mogoșoaia și Weekend Sessions cu standuri de prezentare și demonstrații live au îmbinat educația cu distracția și ne-au adus o mulțime de amintiri dintr-o vară ce avea să fie de neuitat!
Iulie
Colaborarea cu Fundația Dan Voiculescu a generat integrarea cursurilor de programare în cadrul Școlii de Vară, aducând educația digitală mai aproape de tinerii super dotați ai Fundației. Totodată, invitația de a participa la evenimente de prestigiu precum Forbes Festival 2024 și Maxwell Leadership: Step Up and Take the Lead ne-a oferit inspirație și energie pentru a ne continua misiunea cu și mai multă dedicare.
Lunile de vară au adus taberele urbane în cadrul cărora copiii au avut parte de o experiență ce a îmbinat într-un mod surprinzător învățarea cu aventura, la MindHub București Unirii și MindHub Oradea.
Tot în această perioadă, Corina Zamșa a fost desemnată oficial Business Ambassador pentru MindHub România, un rol pe care și l-a asumat cu multă responsabilitate și determinare. Mulțumită Corinei, am dezvoltat parteneriate strategice și inițiative de business care au dus misiunea MindHub către copii și adolescenți din toată România, prin deschiderea celor 10 noi centre și prin numeroase acțiuni dedicate promovării educației digitale timpurii.
August
În luna august, am organizat numeroase tabere și ateliere în colaborare cu organizații de renume, pentru a aduce programarea mai aproape de copiii din toate mediile. Printre acestea, atelierul „Educație digitală” a atras atenția echipei Antena 3, care ne-a vizitat pentru a descoperi cum promovăm educația digitală și care sunt beneficiile reale alea acesteia în pregătirea copiilor.
Echipa MindHub Unirii a organizat cu succes a doua ediție a Taberei „La Arțar,” unde cei mici au explorat lumea tehnologiei și programării în mijlocul naturii, iar MindHub Baia Mare a oferit copiilor oportunitatea de a participa la activități inovatoare și, în același timp, extrem de distractive!
Septembrie
Am avut Ziua Porților Deschise la MindHub București Unirii,unde am primit cu entuziasm copiii dornici să descopere lumea tehnologiei. Ne-am bucurat să participăm la evenimente precum Forbes Romania CEE Forum 2024 sau Gala Brand Ro 2024, evenimente care ne-a conectat cu alte branduri de impact în conturarea viitorului. Echipa MindHub Unirii a fost prezentă și la Dâmbovița Delivery și Maratonul Educației Alternative, cu ateliere de programare distractivă pentru cei mici. Fiecare participare la evenimentele dedicate părinților și copiilor ne-au confirmat nevoia de a dezvolta sectorul de educașie digitală timpurie din România și înzestrarea copiilor cu cele 12 abilități necesare viitorului.
Octombrie
Toamna a venit cu lansarea cursurilor de programare în mai multe școli din București, inclusiv la Casa de Cultură Chiajna. Îmbinarea taberelor de educație financiară și digitală au fost extrem de appreciate de părinți ți copii participanți, deopotrivă. Participarea la evenimentul "I Love Failure București" ne-a inspirat să ne perfecționăm abordarea asupra educației și să o privim din mai multe perspective în beneficiul copiilor.
Am avut bucuria să întâlnim oameni pasionați de educația și dezvoltarea copiilor prin intermediul Corinei Zamșa care a făcut posibilă participarea la evenimentul organizat de Mommy HAI la Circul Metropolitan București. Tot aici, Corina a demarat o colaborare cu profesioniștii de la Clinica Împreună, pentru programe de tabără și ateliere educative.
Îmbrăcați în costume creative, inclusiv Dash și Dot, am sărbătorit împreună Halloween-ul prin ateliere tematice în cadrul Academiilor MindHub Unirii, MindHub Oradea și alte centre din țară.
În cadrul Săptămânii Verzi, cei mici au putut să-și dezvolte abilitățile digitale și să învețe despre responsabilitatea față de mediu, prin ateliere distractive organizate de Academia MindHub Arad.
Noiembrie
Luna noiembrie a adus bucuria premierii Academiei MindHub București Unirii în cadrul galei Forbes România Brands for Kids, un premiu de care suntem tare mândri și care are o însemnătate importantă pentru misiunea noastră. Premiul a fost înmânat Corinei Zamșa, Business Ambassador pentru MindHub România și Director General MindHub Unirii, care ne-a făcut cunoscută misiunea și ne-a reprezentat în fața altor companii și organizații care susțin educația și dezvoltarea copiilor.
Tot în noiembrie am participat la diverse alte conferințe care ne-au reconfirmat impactul asupra educației noilor generații. De asemenea, susținerea Concursului Național de Interpretare Muzicală a evidențiat diversitatea implicării noastre în comunitate și perspectiva din care privim dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Decembrie
Am încheiat 2024 cu ateliere de Crăciun în cadrul tuturor centrelor MindHub și cu petrecerea de final de an, în cadrul căreia au fost sărbătorite realizările și momentele frumoase trăite împreună. Premiul "Șoimii Educației" pentru "Laureat în Educație" primit de MidHub București Unirii pentru al doilea an consecutiv a fost confirmarea muncii continue pentru viitorul digital al copiilor.
Copiii excepționali din cadrul Academiei MindHub Bragadiru s-au calificat în Top 3 rezultate la Wonder League Robotics Competition și ne-au demonstrat încă odată ce înseamnă performanța!
În 2024, MindHub a avut un impact profund asupra dezvoltării copiilor, inspirându-i să își descopere potențialul prin tehnologie și programare. Prin activități interactive și metode inovatoare, am cultivat gândirea logică, creativitatea și abilitățile esențiale pentru viitor, oferindu-le copiilor încrederea și instrumentele necesare pentru a excela într-o lume digitală în continuă schimbare.
Succesul din 2024 nu ar fi fost posibil fără membrii minunați ai comunității MindHub – copii curioși și talentați, părinți care ne-au oferit încrederea lor și mentori pasionați, care au pus suflet în fiecare moment petrecut alături de cei mici. Vă mulțumim din suflet pentru implicarea, dedicarea și sprijinul vostru, care transformă fiecare zi într-un pas înainte spre un viitor digital mai luminos! ❤️
Află mai multe despre cursurile MindHub și hai să ne cunoaștem!